Una dintre cele mai acute probleme legate de protecția mediului este reprezentată de generarea deșeurilor în cantități mari și de managementul necorespunzător al acestora. Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor conduce la numeroase cazuri de contaminare a solului și a apelor subterane și de suprafață, amenințând, totodată, sănătatea populației.
Fiecare etapă din managementul deșeurilor reprezintă un potențial risc pentru mediu, deoarece diferitele metode de gestionare implică eliberarea poluanților în mediu. De aceea, este important să se apeleze la specialiști în domeniu pentru o eficientizare a întregului proces.
SC RECYCLE INTERNATIONAL SRL vă oferă soluții integrate de gestionare a deșeurilor, după cum urmează:
Consultanță
Suntem deschiși și prompți la discuțiile cu partenerii noștri în identificarea celor mai bune soluții pentru eliminarea deșeurilor. Colegii Departamentului Comercial vin cu know-how-ul necesar în vederea organizării întregului proces de gestionare a deșeurilor în funcție de nevoile fiecăruia.
Procesul de colectare trebuie adaptat în funcție de specificul fiecărui generator, iar colectarea eficientă poate fi realizată doar cu ajutorul unui sistem corespunzător în condițiilor date.
În momentul în care au fost agreate toate condițiile de colaborare, acestea vor fi consemnate într-un contract cadru care va sta la baza viitorului parteneriat.
Precolectarea deșeurilor
Precolectarea deșeurilor se referă la colectarea acestora în diferite recipiente: coșuri de gunoi, pubele (pentru deșeurile menajere) și containere (pentru deșeurile stradale și pentru cele produse de agenții economici). Pentru a permite reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin materiale reutilizabile se realizează diferențiat în recipiente de culori diferite.
Pentru îndeplinirea fluxului, este necesară colectarea diferențiată a deșeurilor în recipiente specifice puse la dispoziție de către societatea noastră. Recycle International deține în prezent presscontainere cu o capacitate de 18 - 24 mc, de containere cu o capacitate de 30 - 40 mc și prese verticale cu o capacitate de presare de 600 kg/h. Toate aceste echipamente se pot pune la dispoziția dumneavoastră în vederea colectării selective a deșeurilor și pentru optimizarea spațiilor de depozitare a acestora.
Cand recipientul este încarcat 90%, se solicită o ridicare a deșeurilor reciclabile colectate.
Totodată, putem asigura personal propriu pentru precolectarea deșeurilor și pentru eficientizarea activităților interne ale partenerilor noștri
Transportul deșeurilor
Procedura de reglementare si de control al transportului de deșeuri se aplică deșeurilor periculoase și deșeurilor nepericuloase prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.
Recycle International asigură transportul administrativ si pe cel logistic necesar realizării sistemului de colectare selectivă, precum și componența și funcționalitatea echipelor de lucru necesare pentru derularea acestui sistem.
Transportul se realizează în cel mai scurt timp posibil de la solicitare cu vehicule specializate în colectarea deșeurilor reciclabile. În cazul în care cantitatea deținută depășește 400 kg, ridicarea deșeurilor este asigurată în ziua imediat următoare solicitării transportului.
Recycle International are în dotare autospeciale și autoutilitare cu care poate asigura transportul deșeurilor de la sediul dumneavoastră până la depozitele noastre și, mai departe, către reciclatorii finali.
Prelucrarea intermediară a deșeurilor
După colectare, urmează etapa de prelucrare a deșeurilor. Prelucrarea intermediară a deșeurilor se poate realiza prin selectarea, prin mărunțirea și/sau prin compactarea acestora.
Selectarea deșeurilor reciclabile nepericuloase, pentru care Recycle International este autorizată, se realizează prin sortarea deșeurilor pe categorii distincte.
Distrugerea arhivelor și a documentelor confidențiale sau cu regim special se realizează prin shreduire în cele mai bune condiții, astfel încât informația confidențială să fie protejată.
Fiecare categorie este balotată și, apoi, depozitată provizoriu în spații special amenajate. Mai apoi, deșeurile sunt livrate către reciclatorii finali din țara și de peste hotare.
Recycle International are în dotare cântare electronice cu o capacitate de 60 tone, linii de sortare cu diferite numere de posturi, prese orizontale cu o capacitate de peste 8 tone/h care ajută la eficientizarea acestui proces.
Manipularea deșeurilor, atât vrac cât și în baloți se face cu echipamentele din dotare (stivuitoare, încărcătoare frontale).
Asigurarea documentelor
Conform legislației în vigoare la care se supune și Recycle International, sunt necesare documente de transport și nu numai, astfel echipa Recycle International vă poate ajuta să întocmiți corect și complet actele necesare (aviz, formular de încărcare/descărcare, CMR etc.).
De asemnea, pentru partenerii care dețin un contract pentru transferul de responsabilitate sau doresc să-și realizeze obiectivele de mediu, le putem oferi trasabilitatea documentelor.
Totodată putem asigura servicii complete de consultanță de mediu (audit, obținere autorizații de mediu, raportări de deșeuri etc.).
Informarea continuă a colaboratorilor noștri
Încercăm să informăm în permanență partenerii noștri despre modificările legislative din domeniu astfel încât să nu existe riscuri referitoare la nerespectarea legilor.
Servicii de distrugere securizată
Asigurăm servicii de distrugere securizată pentru arhivă și deșeuri de arhivă. Totodată, punem la dispoziție servicii complete de casare și de distrugere, pentru care eliberăm certificat de distrugere în accepțiunea standardelor și a legislației în vigoare.
Pentru o ofertă personalizată, CONTACTEAZA-NE!