Deșeurile reprezintă o problemă de actualitate pe plan mondial, dat fiind faptul că în ultimii ani s-a constatat o intensificare și o diversificare a activităților în toate sectoarele economico-sociale, ajungându-se la o dinamică ascendentă a cantității generate
Fiecare dintre noi, ca reprezentanți ai comunităţii, avem PUTEREA şi OBLIGAŢIA de a influenţa procesul de ecologizare a propriului oraş sau a zonei unde ne petrecem timpul. Soluţia este la îndemâna noastră şi constă în COLECTAREA SELECTIVĂ A DEŞEURILOR. Mai precis, trebuie să colectăm și să depozităm deşeurile în locurile special amenajate şi, pe cât posibil, pe categorii bine definite.
Pentru o ofertă personalizată, CONTACTEAZA-NE!
Ce colectăm?
Fracțiile de deșeuri care se doresc a fi reciclate sunt:
1. deșeurile din hârtie și din carton - prin reciclarea deșeurilor din hârtie, se va reduce materia primă utilizată pentru fabiricarea hârtiei (lemn, celuloză);
2. deșeurile din sticlă – materii prime utilizate pentru fabricarea sticlei sunt: nisipul de cuarț, soda, calcarul;
3. deșeurile din plastic – o cantitate însemnată din deșeurile din plastic poate constitui materie primă pentru produse sau subproduse noi:
- PET-urile – nu sunt biodegradabile – multe sunt aruncate iresponsabil în natură;
4. deșeurile din aluminiu – folia de aluminiu sau dozele din aluminiu.
5. deșeurile din metal - metalul nu este biodegradabil și tipul acestuia poate avea efecte nocive asupra populației în cazul în care nu este depozitat corespunzător.
Ce se colectează și ce NU se colectează?
Fracțiile de deșeuri se pot depozita în containerele speciale astfel:
1. deșeurile din hârtie sau din carton care pot fi luate cu mâna fără a te murdări;
2. deșeurile din plastic: PET-uri ale lichidelor care se pot bea: apă, băuturi în containerul verde. Nu se colectează deșeurile din plastic de la ambalajele produselor de curățenie sau de la ambalajele produselor care au în compoziție substanțe chimice;
3. deșeurile din sticlă: ambalajele din sticlă în care au fost lichide care nu conțin substanțe chimice;
4.sacoșele din plastic.
Noi venim cu soluții de colectare selectivă și de depozitare, iar dvs. colectați selectiv deșeurile!
Noi TRANSPORTĂM deșeurile colectate, iar pe dumnevoastră NU VĂ COSTĂ NIMIC!
Împreună putem deveni ecologiști și creștem confortul zonei în care locuim sau în care lucrăm!